Reversing the long tail

Azi dimineata ma gandeam ca daca intrebi 100 de oameni care e melodia preferata din Beatles vei avea 50 de raspunsuri diferite. (Ceea ce nu se intampla probabil la Frank Sinatra sau AC/DC.) Si mai sunt genul asta de formatii, fac pariu. Sau de scriitori. Si tot asa din gand in gand am ajuns la ce zicea Confucius, ceva de genul “Din punct de vedere al esentei, toti oamenii sunt la fel. Din punct de vedere al comportamentului toti oamenii sunt diferiti.” Cum ar veni: vrem aceleasi lucruri din motive diferite. (Carcotasii as putea sa spuna ca si reciproca e valabila: vrem lucruri diferite din aceleasi motive diferite).

Dar hai sa mai scurtez: modelul clasic la vanzari e distributia Pareto – 20% din clienti aduc 80% din vanzari. Asta si pentru ca costurile de informare sunt ridicate si atunci preferi sa te focusezi pe cei 20%. In epoca internetului, lucrurile se schimba: aia 80% care nu erau cei mai buni clienti (pentru ca voiau tot felul de bazaconii care nu existau) tind sa genereze mai mult decat 80% din venituri. Dar tot teoria spune ca ai nevoie de cateva produse mainstream/best-sellers care sa miste coada. Sa ii faca pe oameni sa exploreze nisele pravaliei tale.

Ma gandeam astazi ca si reciproca e valabila pentru brandurile deja stabilite. (Longtailul e teoria favorita a startupurilor, stim bine). Ce ar fi sa iti folosesti realizarile trecute ca sa impingi publicul catre treaba pe care vrei sa o promovezi in momentul de fata.

Sa luam exemplul televiziunilor si video online. Sa zicem ca sunt o televiziune care are toate drepturile pe un show (sa spunem un reality) care se face de cinci ani. Si inca continua. Daca pun toata arhiva pe internet, fara plata, pot sa imi conving potentialul public sa se uite si la viitorul episod, si nu la emisiunea concurentei. Deci puncte de audienta mai bune pentru show. Plus promouri la alte emisiuni de acelasi tip daca am chef. Plus publicitate. Plus cross-selling – cei care vor sa cumpere DVD-urile (calitate superioara + bonusuri).

Canibalizare? Nu cred. Citeam ca anul trecut, favoritul inainte de Oscaruri era Munich al lui Spielberg. Disney – compania producatoarea – si-a luat insa atatea protectii cand a facut DVD-urile pentru cei care voteaza incat peste 25% din votanti nu au reusit sa le ruleze pe playerele lor. Probleme de DRM, criptare etc. A castigat Crash care a trimis DVD-urile fara nici un pic de protectie, fara control excesiv al listelor etc. Pe termen lung cine a pierdut bani? Oricum ambele filme erau deja pe file-sharing.

Sa luam pe de alta parte: South Park. Longevitatea sa se datoareaza si faptului ca se raspandeste viral. Si pe termen lung asta inseamna marketing bun si ieftin, deci profituri mai mari.

Intr-o fraza: sa pui continutul vechi care oricum nu mai aduce bani deloc sau aproape deloc sa impinga la remorca continutului prezent mi se pare o cale foarte buna pentru marii posesori de continut.

Leave a Comment