Don’t call us, we’ll call you!

Scrisesem jumatate de post, despre un subiect complet diferit decat cel pe care il voi aborda acum si vroiam sa pun un link catre blogul lui seth. Punand linkul am descoperit un articol foarte interesant, mai ales in lumina ultimelor evenimente.

Cand am inceput sa ne cautam potentiali noi colegi, am primit foarte multe cv-uri corecte. Insa un cv corect nu va ajunge neaparat pe shortlist, ci intr-un teanc alaturi de alte cv-uri corecte pe care nu le vom citi a doua oara. Asa cum orice produs are un USP care il diferentiaza de restul, orice persoana care intra intr-o competitie ar trebui sa se gandeasca la un mod prin care sa se detaseze de ceilalti concurenti.

Oricat de pretentios ar suna, brandingul personal este la fel de important ca facultatile terminate si diplomele obtinute. De cele mai multe ori, diferenta dintre un candidat acceptat si unul respins nu o fac cateva atestate in plus, ci acel ceva care nu e cuprins in nici un manual de resurse umane: de la voluntariat, la implicare in proiecte de cercetare sau pasiuni neobisnuite.

Drumul spre obtinerea unui job poate fi destul de anevoios iar interviul de angajare nu e niciodata usor, indiferent de care parte a mesei te-ai afla; mai ales ca in ciuda aparentelor, e la fel de greu sa spui don’t call us, we’ll call you pe cat e sa auzi asta.

4 Comments »

  1. Me said,

    April 3, 2008 @ 11:19

    Ca unul harshait intr-ale cv-urilor pot sa va spun: MARE GRESEALA. Un angajator trebuie sa se uite la FONDUL problemei, nu la FORMA. Nici la apendice :). Un cv nu este o nuvela; nu este nici macar o schita. E doar un cv. Cand forma trece inaintea fondului si trebuie sa ‘surprinda’e simplu: angajez cu o suma modica pe cineva care scrie cv-ul foarte bine (si eventual cu tenta de ‘branding’ si alte asemenea hoax-uri) astfel incat acel cv sa se ‘detaseze’ de ceilalti concurenti prin impresie artistica. Problema rezolvata.
    Cat despre ‘pasiuni neobisnuite’ – sa fim sobri … 🙂 Dar ma rog, a gandi in astfel de termeni e ‘trendi’.

  2. Oana said,

    April 4, 2008 @ 14:58

    Dar exact despre fondul problemei este vorba, mai exact, despre interesul pe care fiecare persoana il acorda cv-ului si interviului de angajare. Daca o persoana nu se poate “brandui” si “vinde” pe ea (metaforic vorbind, bineinteles), cum as putea sa cred ca va reusi sa faca asta cu proiectele/produsele/serviciile mele?

  3. neagrigore said,

    April 8, 2008 @ 13:16

    Sunt total de acord ca solutia oferita de Seth Godin poate fi de folos, mai ales in cazul de fata, dar trebuie vazut si dincolo de sclipiciul discursului. Cati sunt asa? Cat de nelimitate sunt resursele? Gauss ar fi de cu totul alta parere. Gasesti, unul , doi, o suta, dar mai departe ce faci. O lume populata de omuletii lui Godin ar parea minunata. Oare de ce nu stau lucrurile asa si in realitate? Extrapoland putin, Nicholas Carr se intreaba cum vor reusi ziarele din ziua de astazi sa ofere continut de calitate, intr-o lume in care publicitatea vrea sa plateasca la clic iar cititorii nu vor sa plateasca de loc. Raspunsul este foarte simplu, nu poti. La fel si cu personal branding-ul. Merge, merge, pana cand nu mai merge.

  4. Me said,

    September 24, 2008 @ 15:26

    Oana, deja suntem doi. Stii ce se intampla cand doi iti spun o chestie, da? :))

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment