TreeWorks Blog

Simt nevoia sa incep acest post cu un semi disclaimer: n-am lucrat niciodata intr-o mare corporatie (oare “mare corporatie” poate fi considerat pleonasm?), prin urmare cele expuse aici pacatuiesc prin lipsa unor argumente concrete care sa le sustina.

Am, observat ca in ultima vreme a aparut, pe langa termeni deja consacrati ca “piarist” si “it-ist”, unul nou: “corporatist”. Ca si celelalte, si acesta pare sa fie invaluit de o vaga nuanta tendentioasa. Corporatistul este acea persoana care lucreaza intr-o companie de dimensiuni mari, isi traieste viata intr-un cubicle si vede lumina soarelui doar in pauza de pranz.

Dincolo de aceste concluzii empirice insa, se pare ca exista intr-adevar o cultura ce-i diferentiaza pe corporatisti de restul celor ce activeaza in campul muncii. Citeam in Biz despre filosofia de recrutare a corporatiilor, fie ele europene sau americane, care pun accentul pe compatibilitatea candidatului cu valorile firmei mai degraba decat pe abilitatile sau performantele lui. Pentru ca intr-o corporatie nu se urmareste neaparat cultivarea vreunei individualitati sau initiative personale, ci modelarea tuturor angajatilor in concordanta cu spiritul si principiile corporatiei.

Ceea ce poate fi bine sau rau, in functie de care parte a baricadei te afli.
Pana la urma, totul se reduce la numarul de libertati personale la care esti gata sa renunti. Preferi comoditatea lucrului alaturi de alti zeci de oameni, sau indrazneala propriilor decizii? Te multumeste un dress code rigid sau ai nevoie de happy friday in fiecare zi?

Acum cateva momente am auzit doi mosuleti vorbind despre un al treilea, cu care erau prieteni de 40 de ani.

Si mi-am adus aminte de ceva la care ma gandeam dimineata: apreciem ca o cofetarie e afacere de familie de 4 generatii, ca nu stiu ce companie a ramas un business independent de atata timp, si tot asa. Insa pe de alta parte vorbim tot timpul de “exit strategies”, in zona internetului. Vedem cum vietile se comprima la rutina munca-somn, pentru ca se doreste sa se scape cat mai repede. Sa se scape de ce? Poate e mai buna totusi abordarea de mic manufacturier: fac ce fac pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine, pentru ca lucrez alaturi de oameni misto, pentru ca mestesugul se deprinde greu si e pacat sa se piarda, pentru ca sunt mandru ca fac ceva care foloseste. Poate asta e cea mai buna exit strategy: sa faci ceva care chiar iti place si fara de care nu te-ai putea vedea existand.